Visezi la o casă de vacanță? Poți deveni proprietar cu 4.000 de euro!

Articol original de pe Imobiliare.ro

O companie de dezvoltări imobiliare își propune să testeze piața autohtonă cu un concept popular în străinătate, dar nevalorificat până acum în România.

La modul teoretic, oricine și-ar dori o casă de vacanță. Pentru majoritatea românilor însă, achiziția locuinței principale reprezintă un efort financiar la care se angajează pentru o bună parte din viață, astfel că o a doua proprietate rămâne doar la statutul de vis.

Iată însă că o companie de dezvoltări imobiliare își propune să testeze piața autohtonă cu un concept popular în străinătate, dar nevalorificat până acum în România. Este vorba despre așa-numita proprietate periodică, un concept introdus prin intermediul Noului Cod Civil (art. 687-692), intrat în vigoare în toamna anului 2011. Compania Blaxy Premium Resort & Hotel a anunțat recent demararea lucrărilor de construcție la un ansamblu rezidențial situat pe litoralul Mării Negre (foto), destinat achiziției de locuințe de vacanță în regim pe proprietate periodică.

Blaxy Resort oferă viitorilor proprietari oportunitatea unei investiții de viitor. O practică des întâlnită în alte părți ale lumii, proprietatea periodică garantează concedii pe viață în săptămâna aleasă, în propria casă de vacanță, pentru totdeauna, și constă în împărțirea proprietății către mai mulți proprietari. Această partajare oferă cel puțin trei avantaje majore: reducerea costurilor de cumpărare și de întreținere a casei de vacanță, folosirea la maximum a potențialului proprietății și degrevarea proprietarilor de obligațiile administrative și birocratice.

Elena Klaici, acționar în cadrul SC Blaxy Premium Resort & Hotel SA

Proprietar cu drepturi depline, dar într-o anumită perioadă

Astfel, cei care își doresc să beneficieze de confortul propriei locuințe de vacanță, dar nu dispun de bugetul necesar pentru o achiziție „tradițională” pot deveni proprietari cu drepturi depline pentru o perioadă determinată în fiecare an (de minimum o săptămână, dar și mai mult). Prețul de lansare al unei astfel de proprietăți variază, pentru o săptămână în sezonul de vară, între 3.750 și 4.250 de euro (pentru unitățile cu vedere la mare și piscină). „Este o perioadă în care majoritatea românilor și-au recăpătat apetitul pentru investiții, dar, în același timp, au învățat să fie atenți la modul în care își plasează banii. Conceptul «va prinde» la români, deoarece aceștia își doresc servicii de calitate, la anumite standarde și la ei acasa, nu doar atunci când aleg o destinație din afara țării”, explică, pentru Imobiliare.ro, reprezentanții companiei dezvoltatoare.

Acces privilegiat la toate facilitățile complexului

Clădirile rezidențiale vor fi compuse din apartamente cu suprafețe de 32 de metri pătrați (cu o capacitate de cazare de doi adulți și doi copii) sau de 64 de metri pătrați (cu o capacitate de patru adulți și doi copii). Odată cu încheierea unui contract în avans, cumpărătorul va obține și statutul de membru Blaxy Resort, care îi va oferi acces privilegiat și o serie de reduceri la toate resursele și serviciile resortului (restaurante, baruri, cluburi, SPA, centru de sănătate, clubul copiilor, magazine etc.), precum și acces gratuit la plaja privată și la toate piscinele din complex. „Practic, un proprietar va avea acces la concedii pe viață într-o casă de vacanță care îi va aparține în fiecare an, timp de o săptămână, având, conform legislației actuale, aceleași drepturi depline asupra casei de vacanță ca în cazul proprietății tradiționale, cu posibilitatea de a o închiria, vinde sau lăsa moștenire. Blaxy Resort va fi deschis pentru vacanțele membrilor săi, care pot achiziționa una sau mai multe perioade, timp de 36 de săptămâni pe an, celelalte 16 săptămâni fiind dedicate îmbunătățirii și administrării serviciilor oferite de resort și hotel”, detaliază reprezentanții companiei dezvoltatoare.

Fișă de proiect:

Ansamblul Blaxy Premium Resort & Hotel va fi amplasat pe un teren de 35.000 de metri pătrați, la o distanță de un kilometru nord față de stațiunea Olimp, în locul unde Marea Neagră se întâlnește, la margine de pădure, cu lacul Tătlăgeac.Valoarea investiției se va încadra în 100 de milioane de euro, din fonduri proprii și surse atrase (credite bancare și investiții).

Proiectul prevede ridicarea a șapte clădiri rezidențiale (cu nouă și zece etaje), ce vor dispune de facilități precum piscine exterioare pentru adulţi şi copii, restaurante, baruri, cluburi, discoteci sau terenuri sportive. Toate acestea vor fi finalizate, potrivit estimărilor oficiale, până în vara anului viitor, astfel încât primii proprietari să-și poată petrece vacanța aici în lunile iulie-august 2015. A doua fază a ansamblului, programată spre finalizare pentru iunie 2016, vizează construcția unui hotel cu până la 400 de camere de cinci stele, dotat cu Business Center, Health Club, Spa, piscină acoperită. „Un teatru de vară de tip amfiteatru, o plajă privată în suprafaţă de aproximativ 9.000 de metri pătrați și o parcare privată amplasată pe un teren de 13.000 de metri pătrați vor deservi atât complexul rezidențial, cât și hotelul”, notează oficialii companiei.

By | 2017-10-28T04:58:43+00:00 iulie 29th, 2014|Blaxy Resort în Presă|0 Comentarii

About the Author:

Comentează